La mare la soare..dar nu acum

Valurile înspumate ale Mării Negre muşcă din ţărmul fin ca dintr-un fursec delicat, dimineaţa, lângă o cafea. Hoteluri elegante îşi dezvelesc siluetele suple în soarele amiezii. De sus, de la birourile cocoţate la etaje de două cifre, hotelierii îşi freacă mâinile mulţumiţi: jos, plajele sunt pline, vesel colorate şi puse pe cheltuială. Pe lângă sutele de mii de români aflaţi în concediu, sunt turişti din toată lumea.

La Neptun-Olimp sezonul nu se termină niciodată, pentru că aici banii circulă neîncetat, la roţile norocului şi pe mesele verzi de joc, pentru că aici se află prolificele cazinouri, care formează Las Vegasul românesc.

Iarna, la munte, schiuri desenează cristiane pe zecile de kilometri de pârtie. Staţiunile balneare arată precum Karlovy Vary. Peste tot sunt hoteluri, de toate felurile şi stelele, şi la fiecare pas ai ceva de văzut.

Turismul îi aduce României un aport de 10% din PIB. Asta pentru că privatizarea a mers repede, investiţiile n-au încetat niciodată si autorităţile au colaborat eficient cu mediul privat şi cu celelalte ministere.

Realitatea arată cu totul altfel

Acesta ar fi trebuit să fie tabloul care să descrie România ca destinaţie turistică după 20 de ani de capitalism. Însă ţara noastră arată total diferit, atât de diferit încât fragmentul de mai sus pare desprins dintr-o scriere SF.

În momentul de faţă, nu avem nici măcar Autostrada Soarelui terminată, pe Litoral investiţiile au fost mult prea puţine, promovarea României în afară este aproape inexistentă, staţiunile balneare sunt în paragină, iar cât priveşte muntele suntem departe de a fi o destinaţie consacrată de schi. Turiştii străini sunt din ce in ce mai puţini, iar majoritatea romanilor prefera sa plece in strainatate in vacanta.(sursa: Capital)

In conditiile in care dificultatile economice si-au pus amprenta pe bugetele dedicate concediului, 52% dintre romani au ales sa-si petreaca vacant in Romania, arata un studiu realizat de 360insights. Studiul a fost realizat pe un esantion de 800 de persoane, cu varste cuprinse intre 16 si 64 ani din mediul urban.

Desi serviciile sunt scumpe iar calitatea lasa uneori de dorit, majoritatea romanilor isi petrec concediul in Romania."Sunt intr-adevar turisti multi anul acesta pe litoralul romanesc. Pentru prima oara, dupa trei-patru ani, vedem o crestere a interesului pentru marea noastra" spune Ondina Dobriban, Director Programe al agentiei de turism Paralela 45.

Cei care au reusit sa agoniseasca bani aleg sa-si petreaca vacantele peste hotare. Conform oficialilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, la ora actuală, primele două destinaţii turistice preferate de români pentru vacanţa de vară sunt Bulgaria şi Grecia.

Astfel, Grecia se afla pe primul loc in topul tarilor preferate de romani ca destinatie de vacanta (19%), fiind urmata in clasament de Bulgaria - destinatia de concediu preferata de 18% dintre cei intervievati.

Acum 22 de ani..

Turistul român avea, înainte de ‘89, acelaşi apetit pentru distracţie pe litoralul autohton ca şi acum. Deşi erau mai puţine mijloace de agrement şi mai puţine „libertăţi”, vocile hotelierilor care au prins vremurile acelea susţin la unison că românul ştia să se distreze mai bine în comunism şi că atunci aprecia mai mult vacanţa.

Înainte de Revoluţie, oamenii apreciau mai mult decât acum concediul. Vacanţa era vacanţă, şi toată lumea îşi lăsa grijile acasă. Puţini erau aceia care aveau maşini, astfel că trenul era principala conexiune cu marea. Iar cei care veneau cu maşina, din colţurile cele mai îndepărtate ale ţării, făceau adevărate „road-tripuri” până pe litoral. Tot pe litoral. românii aveau şanse să prindă, la restaurantele hotelurilor, delicatese rare în magazinele din oraşe: Pepsi, salam de Sibiu, fripturi...

Biletele se achiziţionau din timp. Se vindeau exclusiv sejururi, nu se punea problema turismului de weekend sau a celui spontan, pentru că, atât în sezon, cât şi în extrasezon, hotelurile erau pline. Biletele se luau în special prin sindicat, iar dacă nu le achiziţionai din timp, şansele să mai prinzi locuri libere, chiar şi în extrasezon, se apropiau de zero.

În '77, preţul unei camere duble cu duş la categoria lux era de 52 de lei pe zi, iar cu baie - 57 de lei. La categoria a 3-a, tarifele erau mai accesibile: 23 de lei o cameră dublă cu baia la comun, iar camera cu baie era 28 de lei. Alocaţia de alimente era de 18 lei pe zi. Salariul mediu la vremea aceea era în jur de 1.800 de lei, de unde se poate trage concluzia că majoritatea românilor îşi puteau permite un sejur la mare. Potrivit decretului 247/77, staţiunile Mamaia, Eforie Nord şi Eforie Sud erau considerate de categoria 1, în timp ce Costineştiul, oaza distracţiei de pe litoral pentru tineret, era trecută la categoria 2. Neptun-Olimp nu era clasificată.

Anii ’60-’70, anii de glorie ai litoralului

„Tineretul din ziua de azi” ar putea spune că nu era mai nimic de făcut la mare în vremurile acelea, comparând cu ce au ei acum la dispoziţie, însă cei care le-au apucat i-ar contrazice.

În anii ’60-’70, România avea un litoral de invidiat, care rivaliza cu cele mai importante destinaţii de acest gen din Europa şi chiar din lume, mai ales că Grecia, Spania sau alte locuri notorii în prezent nu existau pe harta vacanţelor la malul mării, ci s-au dezvoltat mai apoi.

Infrastructura de la mare era foarte dezvoltată, iar ca agrement şi diverisment litoralul era foarte bine pus la punct. „Mergeai în staţiune, unde aveai de la sporturi nautice (wind surf, hidrobiciclete), terenuri de minigolf, săli de bowling, care erau foarte bine dotate, până la o mulţime de restaurante cu programe artisice. Aveai cluburile de noapte, marile spectacole de varietăţi, cu reprezentanţii în toate staţiunile, nişte adevărate megaspectacole”, povesteşte Tinu Sebeşanu, actualmente CEO Trend Hospitality.

Valuta, un lux şi un bilet spre închisoare

În schimb, spre sfârşitul anilor ’80, măreţia litoralul a rămas doar o amintire frumoasă, pentru că nu s-a mai făcut nimic, iar cetele de turişti străini care luau cu asalt malul românesc al Mării Negre s-au mai împuţinat. Chiar dacă nu aveau bungee jumping sau skijet-uri, turiştii români mai aventuroşi puteau încerca senzaţii cu adrenalină de tipul deţinerii valutei. Pe vremea lui Ceauşescu, dacă aveai asupra ta monede străine, mărcile germane şi dolarii fiind „euroii” de azi, riscai închisoarea.

Chiar şi-aşa, oamenii făceau rost de valută şi unii mai riscau să ţină în buzunare monedele distracţiilor rafinate. Mai schimbau pe plajă de la străinii de pe cearşafurile vecine. Pe lângă români, în Mamaia, Neptun, Olimp şi la Eforie era plin de străini: suedezi, nemţi sau polonezi. Pe vremea comunismului, România avea contracte încheiate cu marii turoperatori europeni: Neckermann din Germania şi chiar ClubMed - care a administrat o vreme Hotelul Internaţional din Mamaia - actualul Rex.

Localurile se închideau la 22:00

Distracţia pe litoral a început să fie ţinută mai din scurt, mai ales că, după ‘80, Ceauşescu a decis ca localurile să-şi tragă obloanele la 22:00. Tinu Sebeşanu susţine însă că acest lucru nu a schimbat mare lucru pentru că „distracţia a devenit mai intensă, adică se întâmpla acelaşi lucru, dar într-un timp mult mai scurt”.

 „Erau foarte multe opţiuni de baruri şi discoteci, unde intrarea era pe valută - între 2 şi 5 mărci germane. Cele mai căutate erau Melody Bar din Mamaia, Bar Paradis din Jupiter, Crush, Scandinavia din Mamaia”, ne-a povestit omul de afaceri Dumitru Martin, care deţine agenţia de turism Mistral Voyages din Constanţa.

Accesul era restricţionat pentru români la discotecile pe valută. Existau şi cluburi disco pentru români, accesibile la preţuri, unde se asculta muzică americană sau italiană.

Costineştiul, Mecca tinerilor

Tinerii alegeau cu predilecţie Costineştiul în vacanţa mare. Era cea mai efervescentă staţiune, mai ales că aici nu prea se aplica regula dictatorilor şi erau localuri deschise toată noaptea. Oricum, distracţia se muta pe plajă sau în celebrele căsuţe.

Mai mult, toate „vedetele” vremii se mutau odată cu vara pe litoral. Erau spectacole de revistă, de cabaret, iar la restaurante erau formaţii care cântau live seară de seară, cinematografe în aer liber, iar la localurile bune trebuia să aştepţi să găseşti o masă liberă, a mai declarat Dumitru Martin.

Marea Neagră îneca amarul

De la 19:00 începeau teatrele, spectacolele, restaurantele cu programe artistice - toate aveau formaţii. Iar la cele cu tradiţie, precum Calul Bălan, erau spectacole în toată regula, care făceau deliciul străinilor, şi chiar spectacole de calitate, cu instrumentişti români buni, cu dansuri”, îşi aminteşte Tinu Sebeşeanu.

Pentru turiştii români, litoralul era ca o instituţie din punctul de vedere al divertismentului, era o modalitate sigură de distracţie. Nu simţeau lipsurile de pe litoral şi nu numărau stelele hotelurilor pentru că nici nu aveau termen de comparaţie şi atmosfera era frumoasă pentru că toata lumea vroia să profite la maximum de zilele libere, de vremea frumoasă, de apa mării şi de toate distracţiile pe care le oferea litoralul.

Regimul lui Ceauşescu a avut un impact semnificativ asupra turismului, mai ales că a restricţionat legătura dintre România şi ţările occidentale. Turismul în România a înregistrat o scădere drastică în perioada anilor 1980, atunci când Ceauşescu decide să plătească datoriile externe ale ţării mult mai devreme decât era prevăzut, fapt care a condus la o austeritate severă pentru cetăţenii românii, precum şi la o scădere a standardului de viaţă.

Prin urmare, standardele serviciilor turistice au scazut sub limitele standardelor occidentale, mâncarea distribuită în restaurante şi hoteluri era în cantitate mică, infrastructura şi transportul – de o calitate inferioară. Astfel România devine o destinaţie deloc atractivă pentru turiştii din Occident.

Cand eram in anii 2000...

Recent am participat la emisiunea unui coleg de la Scoala de Televiziune cu tema muzica anilor 2000. Desi nu ma asteptam, in momentul in care s-au rulat cateva clipuri din perioada respectiva m-au napadit amintirile si nostalgia. Asa ca mi-am facut propriul top 5 melodii preferate ale anilor '90 si 2000. A fost destul de greu tinand cont ca avem de unde alege. Traiasca Atomic si Youtube!

Lumea evoluează și împreună cu ea muzica și gusturile oamenilor. Cu toate acestea în anii 2000 toată lumea asculta cam aceleași melodii. Formații precum Andre, N&D sau 3SE au rămas în istoria muzicii românești și chiar și acum, în 2012, trezesc nostalgii și amintiri legate de acele vremuri.

Nu exista post de radio sau canal tv care să nu le difuzeze melodia în vara anului 2001. Inspirați de caniculă și vestimentațiile sumare ale fetelor din București cei de la Body&Soul au făcut ravagii în rândul fanelor cu piesa Super Femei. Chiar dacă au mai încercat între timp să se relanseze cei de la Body&Soul rămân în mintea noastră cu versurile: Pe stradă fustițe scurte și bluzițe transparente...pe locul 5.

Primii rebeli ai muzicii românești au fost cei din trupa Geni us. Ei au fost cei care au reușit să cânte despre viața tinerilor și problemele cu care aceștia se confruntă. Fie că era vorba despre școală, absențe, iubiri neînțelese, prietenii din spatele blocului sau cum să fugi de acasă la mare, Oana, Cezar și Ovidiu au reușit să arate că a fi tânăr e mult mai complicat decât pare. Pe locul 4 propun Macho Man.

Pe locul 3 se află melodia pe care mulți dintre noi am plâns de dorul cuiva; Vino la mine este una dintre cele mai cunoscute piese a celor de la N&D. Deși Nick a intrat într-un con de umbră după despărțirea trupei în 2003, Delia a reușit să se afirme solo. Mai este cale de împăcare de dragul succesului fulminant pe care l-a avut trupa în anii 2000?

Nu cred că există fată care să nu fi suspinat după cei trei băieți din trupa 3SE, Laurențiu, Mihai și Viorel. Formația 3SE a revoluționat muzica românească cu videoclipurile cu aer occidental, coregrafiile în sincron și versurile mai mult vorbite ale lui Viorel. Amintirile mă chinuiesc, amintirile mă răscolesc..pe locul 2.

Termin cu una dintre cele mai cunoscute și adorate formații românești: Andre. Andrelele au creat o adevărată modă în rândul fanelor, începând cu platformele foarte înalte și terminând cu fustele super mini, bustierele paietate și codițele Andreei Antonescu. Își adjudecă fără doar și poate locul 1 cu Lasă-mă papa la mare.

Dupa ce am terminat topul mi-am dat seama ca am ignorat un fenomen al anilor 2000! Am uitat de "nu-mi raspunzi la SMS" :)) eu iti scriu atat de des..asa ca va las in compania celor de la O-zone :))

Pupicei :*

Omul cat traieste colectioneaza

Am observat în jurul meu din ce în ce mai multe persoane care colecţionează. Printre ei mă număr şi eu chiar dacă sunt încă începător şi nu mă pot lăuda că deţin colecţii impresionante.

De ce ne ataşăm de lucruri care până la urmă ajung uitate într-un dulap? Şi chiar dacă ştim că vor ajunge acolo ne încăpăţânam să investim în ele o perioadă de timp până când apare ceva mai interesant şi, credem noi, mai folositor.

Avem tendinţa să strângem, să strângem şi iar să strângem. La un moment dat ne enervam că nu mai avem loc de lucrurile pe care le colecţionam şi le depozităm în locuri întunecoase, departe de ochii noştri. Din când în când ne mai amintim de ele şi le mai scoatem la lumina, dar o colecţie odată marginalizata nu mai are şanse să redevină importanta.

Ce se colecţionează?

Am observat în ultimul timp o preferinţă pentru lucrurile vechi/vintage/handmade. S-au înmulţit târgurile care promovează vintegeul şi din ce în ce mai mulţi artişti plastici au prins curaj şi au reuşit să învioreze ţinutele româncelor. De aici a mai fost doar un pas până când au apărut colecţiile. Am prietene care au sute de perechi de cercei handmade, cărţi vechi, sfeşnice şi obiecte decorative.

Nu ştiu de ce, dar când mă gândesc la colecţii mă gândesc numai la femei. Chiar dacă şi bărbaţii colecţionează, cred că femeile au talent nativ pentru asta. Începând cu perechi de pantofi, poşete, cercei, haine, reviste, cărţi, surprize Kinder, flori uscate, postere, scrisori, cărţi poştale, caietele şi cărţile din liceu ori facultate, eşarfe, brăţări, machete, DVDuri sau animale de plus, şerveţele de masă, sticle goale de parfum, pietre, ochelari de soare, căni etc.

Când vine vorba de bărbaţi lista este mult mai scurtă: maşini fie ele în mărime naturală sau nu, arme, gadgeturi şi eventual haine sau pantofi. Însă unii se pot lăuda cu o colecţie pe care femeile nu îşi permit să o aibă:)

Revenind la întrebarea de mai sus legată de motivul pentru care colecţionam, răspunsul ar trebui să ia în calcul mai mulţi factori precum obiectul colecţionat, personalitatea colecţionarului sau mediul în care acesta trăieşte.

Cred însă că cel mai simplu răspuns ar fi: pasiunea. Ea este motorul şi ceea ce te ambiţionează să cauţi obiectele pe care îţi place să le colecţionezi, fie că este vorba de nişte aparent banale şerveţele de masă sau de cărţi în ediţii limitate. Psihologii spun că undeva sub pasiunea pentru colecţionat se afla dorinţa de a fi apreciat ori de a fi recunoscut pentru calităţile tale de colecţionar cum ar fi: minuţiozitatea, rabadarea, ambiţia sau îndemânarea.

Eu am început cu Arborele Lumii şi surprizele Kinder. Am continuat cu eşarfe, pantofi şi magneţi de frigider. Asta până când nu mai aveam unde să le pun şi m-am mutat într-o locuinţă mai mare. Acest lucru m-a ambiţionat şi mai mult iar acum colecţionez cărţi, haine, adidaşi şi hipopotami de pluş. Arborele Lumii l-am înlocuit cu revista Cosmopolitan, cărţile Adevărul şi Jurnalul Naţional. Cât despre surprizele Kinder, care altă dată erau înşirate pe toate rafturile din bibliotecă, au ajuns într-o cutie de carton undeva prin pod; aşteaptă un colecţionar mai pasionat ca mine.

Voi ce colecţionaţi? Aştept răspunsurile în secţiunea de commenturi ;)

The UK experince

După un an de zile departe de casă, m-am întors în România cu speranţa că îmi va fi mai bine ca în Anglia. Decizia de a mă întoarce nu a fost una pripită sau luată la nervi ori supărare. Am fost pragmatică, cel puţin asta îmi place mie să cred acum când privesc inapoi la momentul acela.

Totul a pornit de la independenţă. La Londra mă bucuram de o altfel de independenţă decât cea de acasă. Aveam impresia că nu mai dau socoteală nimănui pentru ora de sosire acasă sau pentru petrecerile pe care le dădeam în apartament. Puteam să mă culc şi să mă trezesc la ce oră voiam. Mâncam ce voiam şi unde voiam. Însă era o falsă independenţă pentru că depindeam în continuare de ai mei, care mă întreţineau de la depărtare. Fără ajutorul lor financiar nu mai existau nici petrecerile, nici ieşirile.

Am încercat să îmi găsesc un job după prima luna petrecută la Londra însă am aflat că fiind româncă aveam nevoie de permis de muncă. Exista bineînţeles posibilitatea să mă angajez fără acte însă era riscant şi mai ales eram la mâna angajatorului în ceea ce priveşte salariul.

Mânată de dorinţa de a nu mai depinde de părinţi am aplicat pentru permisul de muncă. După 3 luni de zile l-am primit dar aveam voie să lucrez în baza lui numai 4 ore pe zi. Din păcate, dacă în primul semestru aveam timp liber berechet, din semestrul doi lucrurile s-au schimbat. Aveam ore în fiecare zi, proiecte peste proiecte iar profesorii au devenit mai exigenţi. Planul meu cu angajarea s-a năruit pe cât de repede a luat naştere.

Iniţial am vrut să rămân în Anglia după terminarea anului şcolar şi să îmi gasesc un job. Am început să caut împreună cu un prieten un apartament unde urma să stăm după ce ne expira contractul cu Unite (companie privată ce deţinea mai multe cămine studenţeşti în UK). S-a dovedit a fi mai greu decât ne aşteptam pentru că multe din ofertele de pe internet erau false.

Deşi nu sunt superstiţioasă din fire am văzut în asta un semn care îmi spunea să plec în România unde am casă şi masă şi unde în timp voi gasi şi jobul, chiar dacă nu la fel de bine plătit ca în Anglia.

Pentru mine a fost o himeră ideea că acolo o voi duce mai bine. În primul rând, după cum am menţionat mai sus, puteam lucra numai 4 ore pe zi. Asta însemna că pe zi puteam câştiga maxim 40 de lire, în cazul în care găseam un job foarte bine plătit. Pe luna aş fi câştigat aproximativ 1100 de lire.

Dacă la cămin aveam toate utilităţile incluse în preţul chiriei, într-un apartament inchiriat trebuia să plătesc eu din buzunar facturile. Din salariul dădeam aproximativ 500 de lire pe chirile (şi asta dacă alegeam să stau în zona 3 sau 4, departe de centru). Transportul, pentru că stăteam departe de centru, costa aproximativ 100 de lire pe lună. Utilităţile şi internetul mai tăiau încă 200 de lire din buget. Rămâneam cu 300 de lire din care trebuia să mă întreţin. Pentru Londra este destul de puţin, în condiţiile în care toate serviciile sunt foarte scumpe, de la cosmetică până la stomatologie. Să nu mai vorbesc de ieşirile în oraş, fie ele în club sau la restaurant.

Ajungeam din nou să cer ajutor financiar părinţilor. Şi atunci care era rostul să rămân acolo? Pe lângă problema banilor, mi-am dat seama că nu eram talentată ca jurnalist în limba engleză. Articolele scrise de mine în engleză pe parcursul masterului erau fade. Nu reuşeam să le dau culoarea pe care în romană le-o dădeam cu uşurinţă. Devenise frustrant pentru mine să văd că îmi irosesc talentul şi că articolele nu ies cum trebuie. Deşi profesorii mă încurajau că scriu bine eu nu am reuşit să depăşesc gândul acesta.

În plus nici englezii nu pot spune că mi-au plăcut foarte tare. Sunt foarte diferiţi faţă de noi, românii. Mi se par individualişti şi reci. În aparenţă, când mergi ca turist în Anglia, îţi dau impresia că sunt ospitalieri şi primitori însă odată ce ajungi să te învârţi mai mult printre ei îţi dai seama că sunt tradiţionalişti şi exclusivişti. Nu neg faptul că există în Anglia români care au prosperat şi au ajuns sus, însă eu nu mi-am găsit locul printre englezi.

Poate nu am dat peste oamenii care trebuie însă eu nu am întâlnit încă un român în Londra care să îmi spună că este egalul unui englez sau că are un post de conducere într-o firmă englezească.

Aşa că am preferat să mă întorc în România mea, care aşa cum este ea în acest moment este ţara mea, unde ştiu să mă descurc, unde găsesc ajutor în orice problemă aş avea, unde nu dau o liră jumate (aproximativ 7 lei) pe o călătorie cu autobuzul, unde nu plătesc intrare în club şi nu dau 50 de lei pe un bilet la cinama.

Am lăsat în urma câţiva prieteni şi momente pe care ştiu că în România probabil nu le voi trăi însă tot mai bine este acasă. Prietenii îi pot revedea când doresc iar de întors în Anglia mă pot întoarce de acum încolo când voi vrea. Deocamdată mi-a ajuns experienţă masterului acolo.

Acum sunt acasă şi pot spune cu sinceritate că România pe care am lăsat-o acum un an s-a schimbat în bine. Ştiu că sunt anumite lucruri care nu se vor schimba poate niciodată pe plaiurile mioritice dar îmi place să cred că acestea ne fac unici.

Dupa 20 de ani de capitalism...

Ce e capitalismul?
CAPITALÍSM = Sistem politico-economic care se întemeiază pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție și de schimb.(DEX)
Sau :
Wiki says: Capitalismul este un sistem economic care se distinge prin proprietatea privată asupra factorilor de producţie precum şi prin producţia pentru o piaţă care stabileşte preţurile. Capitalismul presupune organizarea economiei bazată pe:

- propritate privată

- libertatea producţiei şi a comerţului având ca scop obţinerea profitului.

Ei bine, ţinând cont de aceste lucruri, m-am gândit să arunc o privire asupra capitalismului românesc din '89 şi până azi. Acum totul ni se pare firesc şi normal dar acum 20 de ani totul era cu adevărat minunat şi nou.

Vă mai aduceţi aminte de mirobolantul concurs Euro Bingo? Dar pe Mihai Mitoseru îl mai ştiţi şi replica lui faimoasa " Zi-le Domnu' Geo!"?Acum 10 ani a luat naştere emisiunea care în scurt timp avea să devină un fenomen: Tele Euro Bingo, difuzată de Antena 1 în fiecare duminică la ora 20. În toată ţara în fiecare duminică oamenii stăteau cu taloanele în mână aşteptând cu nerăbdare să le sune telefonul, să intre în direct şi să câştige mulţi bani, uşor şi fără bătăi de cap. Au mai existat şi alţii ca Mitoseru (vezi Horia Brenciu şi Robingo) dar acum totul e istorie...Au mai rămas cazinourile, pe care le întâlneşti la tot pasu, dar care acum sunt goale, de când cu criza asta.

"La vremea lor, jocurile Bingo deveniseră un adevărat fenomen social”, spune Petrişor Obae, jurnalist la www.paginademedia.ro. El crede că o revenire a emisiunilor de tip Bingo este, acum, „aproape imposibila”. „Se poate, dar în mod sigur nu la amploarea de atunci. Societatea a evoluat, domeniul privat s-a dezvoltat simţitor, iar gradul de naivitate a românilor s-a mai diminuat."

2. Carrefour în România!!

Când vine vorba de cumpărături, România se poate lăuda cu o paletă largă de forme de comerţ, mai ales după căderea regimului comunist. Aş începe cu talciocurile sau târgurile. Mai ţineţi minte cum îşi expuneau vânzătorii marfa adusă din Turcia pe capotele maşinilor în târg? Ca să nu mai aduc vorba de chioşcurile albe sau buticurile care au ieşit ca ciupercile după ploaie în mai toate intersecţiile importante din Bucureşti. Unde te uitai numai tonete albe din PVC vedeai. Apoi magazinul "de la parterul blocului". Asta chiar a fost o minune. Nu mai trebuia să mergi până în centru sau la piaţă ca să îţi faci cumpărăturile. Cobori frumos la parter şi îţi iei ce ai nevoie. :)

După care au apărut en-gros-urile, de unde se aprovizionau comercianţii mai mici sau mai mari dar şi cei în căutare de preţuri scăzute. Aşa a luat naştere Europa sau Doraly. Ce să mai vorbim de Metro. Când a apărut în 1995, a provocat isterie printre comercianţi şi nu numai. Apoi în 2001 a ajuns, în sfârşit, Carrefour în România. Se videau zilnic camioane de banane, zeci de mii de croissante, papuci de casă, tone de zahăr şi ulei, mii de televizoare...Clienţii erau încântaţi că găseau totul într-un singur loc, un loc prietenos luminos şi colorat cum nu au mai văzut până atunci (să nu mai vorbim de degustări). Carrefour-ul nu mai este de mult un simplu loc unde mergi şi cumperi ce îţi trebuie pe acasă. În Carrefour mergi să socializezi, să plimbi căruţul printre raioane, să admiri noutăţile sau să asculţi muzică. Încet încet au intrat pe piaţă şi alţi retaileri : Mega Image, Cora, Auchan, Real sau Kaufland.

3. La 20 de ani după Revoluţie, paşaportul poate părea un lucru minor, dar atunci, pentru un popor care stătea cu ochii în televizoarele alb-negru pe canalele bulgarilor sau ungurilor sau răsfoiau revistele aduse pe sub mână de afară pentru a simţi un pic din aerul străinătăţii, a fost o eliberare. Acum paşaportul nu mai este o raritate pentru români. Cu mic cu mare mergem la Direcţia Generală de Paşapoarte şi ne eliberăm, uşor şi fără prea multe bătăi de cap, actul cu pricina. După ani buni în care nu au avut voie să plece în străinătate, în 1990 li s-a dat liber românilor să iasă din România. Unde am ajuns acum? Treptat, majoritatea ţărilor europene au eliminat vizele pentru români. Apoi momentul 2007, când România a intrat în Uniunea Europeană, iar paşaportul a devenit inutil pentru majoritatea ţărilor europene. În acest moment avem nevoie numai de buletinul de identitate pentru a călători în spaţiul comunitar.

4. Bună seara Bucureşti! Bună seara România!

Pe Andreea Esca şi replica ei vestită din momentul lansării Pro TV nu aveţi cum să le uitaţi. Ţin minte ce frumos era totul pe Pro. Colorat, apetisant, programe numai unul şi unul, comedii, drame, thriller pe toate gusturile. Nu aveai ce să-i reproşezi. Acest canal era făcut să raspuna dorinţelor audienţei. Primul post comercial din România a lansat trenduri, a adus Sf. Valentin în România, a iniţiat "Generaţia Pro" şi au difuzat concursuri ca "Roata Norocului" sau "Ştii şi câştigi". Şi asta este numai o mică parte...(completaţi voi cu ce vă mai aduceţi aminte):P

5. Dozatoarele TEC şi hamburger-ul cu cartofi prăjiţi

Unde îşi dorea cel mai mult să ajungă românul după 90? În State! Acolo era laptele şi mierea! Şi dacă nu a fost posibil sau nu au câştigat la loteria vizelor au adus o părticică din State în România. Aşa a apărut Mcdonalds. Chifteaua şi cartofii prăjiţi i-au adus pe americani în România dacă invers nu s-a putut. Gigantul american a deschis primul fast-food de pe piaţa românească în iunie 1995, la parterul magazinului Unirea, din centrul Bucureştiului. Acum există peste 60 de restaurante în toată ţara. Acum un hamburger nu mai reprezintă nimic ieşit din comun. O simplă chiftea care îţi astâmpăra foame repede.

6. Concertul lui Michael Jackson din 1992 Bucureşti

Michael Jackson a fost primul star mondial care a concertat în România după Revoluţie. Stadionul „23 August” s-a dovedit neîncăpător pentru cei 70.000 de fani care s-au înghesuit să vadă spectacolul. Românii au fost impresionaţi de spectacolul de lumini cu lasere, fumigene, cascadorii, efecte speciale, costume sclipitoare care se schimbau la fiecare piesă, dansuri fără oprire şi gesturi provocatoare. Fanele leşinau, iar cele care se ţineau cu firea nu se puteau abţine să nu-şi smulgă părul din cap, urlând „Michaeeeelllll!”. 1 octombrie 1992 a fost o zi istorică pentru tinerii din România. Fanii l-au aşteptat pe Michael Jackson la aeroport, iar televiziunile au început sa difuzeze reportaje legate de sosirea lui. Toate fetele care priveau concertul la televizor, in frunte cu mine, au invidiat-o pe fata din public care a urcat pe scena, a dansat cu Michael si la sfârşit l-a sărutat, in delirul mulţimii. Vei ramane mereu in sufletul nostru :*

Ar mai fi multe de spus... Există simpatizanţi ai capitalismului dar şi cei care regretă comunismul. Eu nu ştiu unde mă încadrez ţinând cont de faptul că nu am cunoscut foarte bine acele timpuri. Ce ştiu cu siguranţă este că nu mi-aş dori să trăiesc în perioada dinainte de 1989, când ne erau încălcate drepturile fundamentale. Este adevărat că aveai anumite certitudini legate de locul de muncă, de casă, dar în schimb plăteai ducând o viaţă îngrădită în care trebuia să ai grijă ce spui şi mai ales cui spui.

Pupicei:*
MS

P.S - Mi-am adus aminte de o mare invenţie a capitalismului - creditul :P. Şi de una şi mai tare livrarea mâncării la domiciliu. Ca sa nu mai vorbim de guma Turbo si de desenele animate, Sailor Moon sau Sandy Bell. Dacă am mai uitat ceva important vă rog pe voi cititorii mei să adăugaţi ce vă mai trece prin minte legat de acest subiect. Mulţumesc :)

Nu credeam ca va dur(e)a atat...

Am vrut să renunţ la acest loc numai al meu de mai multe ori... Chiar şi acum când scriu un cuvânt pe oră îmi vine să renunţ. Nu am avut nicio motivaţie până acum să scriu. Nici acum nu am un motiv important, este însă un motiv destul de puternic cât să mă îndemne să scriu mai departe.
Am senzaţia că am pierdut flerul şi coerenţa undeva între restanţa la Sociologia Jurnaliştilor şi examenul de licenţă.
A fost un an (de şcoală) greu dar am supravieţuit. Ce mă aşteaptă de acum încolo, habar nu am!! Cert este că am încheiat un alt capitol din viaţa mea şi aş fi vrut să fiu mai entuziasmată de acest lucru dar nu reuşesc. Sunt adult, e clar!
Ca la orice final e cazul să trag linie şi să văd ce am pierdut şi ce am câştigat după acest an.
- am câştigat o nouă prietenă ( un Chandler pentru Joey, o prietenă de suferinţă când aveam restanţă la SJ, cea cu care cânt Ale Ale Jandro şi care îmi inţelege Bieber fever-ul)
- am pierdut o prietenă (şi nu ştiu să spun de ce, cred că pur şi simplu am fost înlocuită)
- am câştigat un loc la un master în UK
- am luat licenţa
- mi-am dat seama că, oricât de mult mi-ar plăcea să rămân în România şi să fac ceva pentru a schimba ceva aici, îmi va fi mult mai bine în Anglia
Doar atât a meritat să-mi aduc aminte... Restul nu mai contează. Aştept ceva mai bun...
Pupicei :*
MS

P.S: Ascult Travie McCoy-Billionaire şi aştept un telefon care simt că nu va veni niciodată...

Rotofei, prietenos si cu un sac mare de daruri...

Nu ştiu dacă voi aţi fost cuminţi anul ăsta, dar ar fi cazul, măcar acum, pe ultima sută de metri, să vă reparaţi greşelile şi să iertaţi pe cei care v-au greşit la rândul lor, pentru că se apropie Crăciunul. Nu cred că vă doriţi ca Moşul să va ocolească. Eu una îi scriu în fiecare an şi aştept cu nerăbdarea noaptea Ajunului.
Dar ce ştim cu adevărat despre Moş Crăciun?
Ştim (la prima vedere) că:
- locuieşte în Laponia
- are o sanie mare trasă de reni, în frunte cu Rudolf (ăla cu nasul roşu)
- are o soţie pe care o cheamă Craciunita
- este ajutat de spiriduşi (unii spun că sunt 13 alţii că sunt 9 sau 6) la împachetat cadouri şi la întocmirea listei cu numele copiilor cuminţi pe care trebuie să-i viziteze
- are un costum roşu cu alb şi o burtă mare (are nevoie de hornuri foarte largi ca să poată ajunge în casă)
- este foarte informat
- are barbă albă că zăpada şi e rumen în obraji
Ce spune legenda creştină despre Moş Crăciun..

Moş Crăciun este un personaj rău care îi tăie mâinile soţiei, Craciunita, pentru că o primise în gazdă pe Fecioara Maria, fără ştirea lui şi îi oferise adăpost în grajd.
Maica Domnului îi lipeşte mâinile la loc şi îl converteşte pe Crăciun la creştinism. De bucurie că nevasta sa a scăpat nevătămată de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde din trunchiuri de brad, un rug în curtea casei sale şi încinge o horă cu toate slugile.
După joc, Crăciun împarte sfintei familii daruri păstoreşti: lapte, caş, urdă şi smântână. De aici transfigurarea lui Moş Crăciun într-un sfânt, care aduce în ajunul naşterii lui Iisus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care le aduceau magii în staul lui Mesia.

Din câte v-aţi dat şi voi seama nu prea coincid poveştile. E bine de ştiut că cea mai importantă contribuţie la imaginea lui Moş Crăciun cel de azi a avut-o desenatorul american de origine germană Thomas Nast. El a publicat în revista "Harper's Weekly" timp de 20 de ani, începând cu 1860, o serie de desene şi versuri în care îl descrie pe Moş Crăciun.
El a creat prima schiţă în care era înfăţişat bătrânelul îmbrăcat într-o tunică roşie îmblănită cu nasturi negri, peste care este încins cu o centură lată din piele.
La început se ştia că Moş Crăciun locuieşte la Polul Nord dar în 1925, s-a descoperit că nu existau reni la Polul Nord, ci în Lapland, Finlanda.
Pe lângă desenele lui Nast şi Compania Coca-Cola a contribuit la imaginea lui Moş Crăciun. Unii cred că ei, de fapt, l-au inventat pe Mosu' acesta fiind doar o mişcare deşteaptă de marketing.
Un lucru este cert. Crăciunul nu ar mai fi la fel fără el...
Pupicei :*
MS